Având in vedere faptul ca gestionarea asistentei
financiare de pre-aderare de care România beneficiază din partea Uniunii
Europene a evidenţiat existenta unor arii de activitate in prezent
neincluse in programele instituţiilor de invatamant superior de profil, in
condiţiile in care cererea de specialişti formaţi in domeniu a
evoluat constant in ultimii ani, adecvarea programei de invatamant la
cerinţele reale de pe piaţa muncii reprezintă un obiectiv
principal atât pentru instituţiile de invatamant superior, cat si pentru instituţiile
care-si desfasoara activitatea in acest sector.
De asemenea, ţinând cont de faptul ca după
aderare vor intra in vigoare Condiţiile de Contract FIDIC pentru
lucrări civile – in prezent in curs de traducere si adaptare, formarea
specialiştilor in domeniu devine o componenta esentiala a reformei
sistemului educaţional romanesc.
In acest sens, Ministerul Finanţelor Publice a
cărui iniţiativa a fost validata de către Ministerul
Educaţiei si Cercetării, va propune luarea in considerare a
includerii in programele universitare, in anii terminali de studii, a unor
cursuri pe teme ca managementul de contract (studiul Condiţiilor de
Contract – Cartile FIDIC), cu posibilitatea efectuării stadiului de
practica la sediul autoritatilor contractante, precum si a angajării
ulterioare a absolvenţilor in structurile de specialitate, instituţiile
de invatamant superior avute in vedere pentru început fiind Universitatea
Tehnica de Construcţii si Universitatea Politehnica Bucureşti.
Includerea in programele şcolare ale
instituţiilor de invatamant superior de profil a acestor teme ar contribui
la imbunatatirea atât a calităţii ofertei educaţionale (prin
acoperirea adecvata a unor domenii in care cererea pe piaţa muncii a crescut
exponenţial), cat si a mediului concurenţial, contribuind astfel la
raportul calitate/preţ pentru serviciile de consultanta specializata.