MİNİSTERUL FINANŢELOR PUBLICE                                                              

 

 

 

ORDIN nr. 139

privind constituirea Comisiei de monitorizare, coordonare şi îndrumare metodologică a dezvoltării sistemului de control managerial al

Ministerului Finanţelor Publice

 

            În temeiul art. 11 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările următoare,

            în baza prevederilor art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată,

            având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) şi art. 3 din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 946/2005 pentru aprobarea Codului controlului intern, cuprinzând standardele de management/control intern la entităţile publice şi pentru dezvoltarea sistemelor de control managerial,

            ministrul finanţelor publice emite următorul

 

 

ORDIN

 

 

            Art. 1. - Se constituie Comisia de monitorizare, coordonare şi îndrumare metodologică a dezvoltării sistemului de control managerial al Ministerului Finanţelor Publice, denumită, în continuare, comisia.

            Art. 2. - Comisia are următoarea componentă:

Ÿ         Preşedinte:              secretarul general al ministerului;

Ÿ         Locţiitorul preşedintelui:       secretarul general adjunct al ministerului;

                 Membri:

1

controlorul financiar şef al Unităţii centrale de armonizare a sistemelor de management financiar şi control

2

directorul general al Direcţiei generale de programare bugetară şi coordonarea politicilor publice sectoriale;

3

un director general adjunct, stabilit de directorul general, de la Direcţia generală de sinteză a politicilor bugetare;

4

directorul general al Direcţiei generale a contabilităţii publice şi a sistemului de decontări în sectorul public;

5

directorul general adjunct al Unităţii de management a trezoreriei statului;

6

directorul general al Direcţiei generale de reglementare în domeniul activelor statului;

7

directorul general al Direcţiei generale a finanţelor publice externe;

8

directorul general al Autorităţii de management pentru cadrul de sprijin comunitar;

9

directorul general al Autorităţii de management pentru infrastructură;

10

directorul general al Autorităţii de Plată;

11

directorul Oficiului de Plăţi şi Contractare PHARE;

12

directorul Direcţiei de autorizări;

13

directorul Direcţiei de evaluare a veniturilor bugetului general consolidat;

14

directorul general al Direcţiei generale juridice;

15

directorul general al Direcţiei generale a politicilor şi resurselor umane;

16

directorul Direcţei de buget şi contabilitate internă;

17

directorul general al Direcţiei generale de investiţii, achiziţii publice şi servicii interne;

18

directorul general al Direcţiei generale a tehnologiei informaţiei;

19

directorul Direcţiei economice şi administrative din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;

20

directorul Direcţiei economice, investiţii şi administrarea serviciilor din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor.

21

Comisarul şef al Diviziei 5 din cadrul Gărzii financiare.

                       

            Art. 3. - Comisia are, în principal, următoarele atribuţii:

            a) elaborează programul de dezvoltare a sistemului de control managerial al ministerului, program care cuprinde obiective, acţiuni, responsabilităţi, termene, precum şi alte măsuri necesare dezvoltării acestuia, cum ar fi elaborarea şi aplicarea procedurilor formalizate pe activităţi, perfecţionarea profesională etc. La elaborarea programului se vor avea în vedere regulile minimale de management, conţinute în standardele de control intern, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 946/2005, particularităţile organizatorice, funcţionale şi de atribuţii ale ministerului, personalul şi structura acestuia, alte reglementări şi condiţii specifice;

            b) supune aprobării ministrului programul de dezvoltare a sistemului de control managerial al ministerului, în termen de 30 de zile de la data aprobării prezentului ordin; urmareşte realizarea şi asigură actualizarea programului;

            c) urmareşte elaborarea programelor de dezvoltare a subsistemelor de control managerial ale direcţiilor generale, direcţiilor şi celorlalte compartimente ale ministerului, subprograme care trebuie să reflecte şi inventarul operaţiunilor/activităţilor ce se desfaşoară în compartimentele respective;

            d) urmăreşte constituirea structurilor pentru monitorizarea, coordonarea şi îndrumarea metodologică, precum şi elaborarea programelor de dezvoltare a sistemelor proprii de control managerial ale unităţilor subordonate ministerului;

            e) primeşte, semestrial, de la compartimentele din minister şi unităţile subordonate ministerului, informări referitoare la progresele înregistrate cu privire la dezvoltarea sistemelor/subsistemelor proprii de control managerial, în raport cu programele adoptate, precum şi referiri la situaţiile deosebite şi la acţiunile de monitorizare, coordonare şi îndrumare, întreprinse în cadrul acestora;

            f) acolo unde se consideră oportun, îndrumă compartimentele din minister si unităţile subordonate ministerului în elaborarea programelor proprii, în realizarea şi actualizarea acestora, şi/sau în alte activităţi legate de controlul managerial;

            g) prezintă ministrului finanţelor publice, ori de câte ori consideră necesar, dar cel puţin o dată pe semestru, informări referitoare la progresele înregistrate cu privire la dezvoltarea sistemului de control managerial, în raport cu programul adoptat, atât la nivelul ministerului, cât şi la compartimentele din cadrul acestuia şi la unităţile subordonate, la acţiunile de monitorizare, coordonare şi îndrumare metodologică întreprinse, precum şi la alte probleme apărute în legatură cu acest domeniu;

            h) asigură armonizarea procedurilor utilizate, în sistemul de control managerial, la nivelul structurilor Ministerului Finanţelor Publice, în situaţia operaţiunilor/activităţilor comune acestor structuri.

            Art. 4. - Modul de organizare şi de lucru al comisiei se stabileşte de către aceasta, prin regulament, emis în termen de 10 zile de la data prezentului ordin.

            Art. 5. - (1) La solicitarea comisiei, la şedintele sale sau în grupele de lucru pe care aceasta le constituie, pot participa şi alţi reprezentanţi din compartimentele ministerului şi din unităţi subordonate ministerului, a căror participare este necesară în vederea realizării atribuţiilor comisiei şi a celorlalte cerinţe din prezentul ordin.

            (2) Solicitările comisiei, adresate conducătorilor şi/sau subordonaţilor acestora, în contextul prevederilor de la alin. (1), reprezintă sarcini de serviciu.

            Art. 6. -  (1) Cu privire la sistemele de control managerial, în exercitarea atribuţiilor ce le revin în calitatea de conducători de compartimente, managerii din sistemul ministerului au, fără a se limita la acestea, următoarele obligaţii:

            a) stabilesc procedurile ce trebuie urmate/aplicate, în vederea realizării sarcinilor de serviciu de către executanţi, în limita competenţelor şi responsabilităţilor specifice, aşa cum decurg din atribuţiile compartimentului respectiv;

            b) identifică riscurile inerente activităţilor din compartiment şi întreprind acţiuni care să menţină riscurile în limite acceptabile;

            c) monitorizează activităţile ce se desfaşoară în cadrul compartimentului (evaluează, măsoară şi înregistrează rezultatele, le compară cu obiectivele, identifică abaterile, aplică măsuri corective etc.);

            d) informează prompt şeful ierarhic cu privire la rezultatele verificărilor şi altor acţiuni derulate în cadrul compartimentului.

            (2) Obligaţiile de mai sus completează obligaţiile rezultate din celelalte prevederi ale ordinului.

            Art. 7. - Ordonatorii secundari şi terţiari din sistemul Ministerului Finanţelor Publice vor aplica, exclusiv din punct de vedere al cheltuielilor efectuate pe seama creditelor bugetare defalcate din bugetul ministerului, procedurile unitare elaborate la nivelul compartimentelor de specialitate de la ordonatorul principal.

            Art. 8. - Procedurile sau alte documente ale organismelor internaţionale, în raport cu care structurile ministerului şi unităţile subordonate acestuia deruleaza acţiuni, prevalează faţă de prevederile din ordin.

            Art. 9. - (1) Secretariatul comisiei este asigurat prin Unitatea centrală de armonizare a sistemelor de management financiar şi control.

            (2) Preşedintele comisiei aprobă, în termen de 5 zile de la data prezentului ordin, la propunerea controlorului financiar şef, persoanele din cadrul Unităţii centrale de armonizare a sistemelor de management financiar şi control care asigură secretariatul comisiei, precum şi principalele sarcini ale acestora.

            Art. 10. - Prezentul ordin se va difuza membrilor comisiei, direcţiilor generale, direcţiilor şi celorlalte compartimente ale ministerului, precum şi unităţilor subordonate acestuia, care vor acţiona pentru realizarea prevederilor ordinului.

            Art. 11. - Prezentul ordin va fi cuprins în pagina de Internet a Ministerului Finanţelor Publice.

 

Emis în Bucureşti, la 30 ianuarie 2006

 

 

 

 

 

MİNİSTRUL FINANŢELOR PUBLICE

 

SEBASTIAN TEODOR GHEORGHE VLĂDESCU