PARLAMENTUL ROMANIEI
CAMERA DEPUTATILOR SENATUL
LEGE
privind comercializarea marfurilor in
aeroporturi
internationale dupa
locurile stabilite pentru efectuarea
controlului vamal, la
bordul aeronavelor care efectueaza curse
in trafic extern de
pasageri si prin magazine diplomatice
Parlamentul României adopta prezenta lege:
Art. 1
Prezenta lege stabileste conditiile in
care se pot comercializa marfuri in aeroporturi internationale dupa locurile
stabilite pentru efectuarea controlului vamal, la bordul aeronavelor care efectueaza curse in trafic extern de
pasageri si prin magazine diplomatice.
Art. 2
In aplicarea prevederilor prezentei
legi prin termenii de mai jos se intelege:
a)
regim duty-free - regim de
scutire de la plata taxelor vamale sau orice taxe avand un efect echivalent taxelor vamale
de import, a accizelor si a taxei pe valoarea adaugata, precum si a
oricaror alte sume care se cuvin statului la importul de
marfuri in vederea comercializarii acestora sub acest regim;
b) magazine duty-free - magazine
autorizate de Ministerul Finantelor Publice, amplasate potrivit prezentei legi,
prin care este permisa comercializarea de marfuri din import, cu amanuntul, in valuta, in regim duty-free. Prin aceste
magazine este permisa si comercializarea marfurilor din productia interna, caz in
care nu se datoreaza accize si taxa pe valoarea adaugata.
c) autorizatie - document eliberat
de Ministerul Finantelor Publice, prin care se confera dreptul de infiintare si functionare a unui magazin
duty-free.
Art. 3
(1) Marfurile provenite din tari
nemembre UE care se comercializeaza in regim duty-free sunt supuse regimului de
antrepozitare vamala, potrivit prevederilor Codului vamal comunitar.
(2) Marfurile provenite din
productia interna si din achizitii intracomunitare care se comercializeaza in regim duty-free
sunt supuse regimului de antrepozitare fiscala,
conform prevederilor Codului fiscal.
(3) Prin derogare de la prevederile
legale in vigoare privind antrepozitarea vamala si fiscala, marfurile introduse
in antrepozitele prevazute la alin.(1) si (2) aflate sub supraveghere vamala
pot fi comercializate calatorilor prin magazinele amplasate in aeroporturile
internationale.
(4)
Comercializarea marfurilor catre calatorii care au ca destinatie o tara
nemembra UE se face in regim duty-free.
(5) Comercializarea marfurilor catre
calatorii care au ca destinatie un stat membru al UE se face in conditiile
platii taxelor vamale sau orice taxe
avand un efect echivalent taxelor vamale de import, a accizelor si a taxei
pe valoarea adaugata, precum si a oricaror alte
sume care se cuvin statului, dupa caz.
(6) Pentru marfurile provenite din tari nemembre UE, comercializate efectiv, calatorilor care au ca destinatie o tara din afara comunitatii, se intocmesc declaratiile vamale de export aferente vânzarilor din luna precedenta, pâna in data de 10 a lunii urmatoare efectuarii operatiunilor.
(7) Pentru marfurile provenite din tari nemembre UE, comercializate efectiv, calatorilor care au ca destinatie o tara comunitara, se intocmesc declaratii vamale de import aferente vânzarilor din luna precedenta, pâna in data de 10 a lunii urmatoare efectuarii operatiunilor.
(8) Pentru marfurile provenite din state membre UE, comercializate efectiv, calatorilor care au ca destinatie o tara nemembra UE, se intocmesc declaratii vamale de export aferente vânzarilor din luna precedenta, pâna in data de 10 a lunii urmatoare efectuarii operatiunilor.
(9) Pentru marfurile provenite din state membre UE, comercializate efectiv, calatorilor care au ca destinatie un stat membru UE, se intocmeste decontul de TVA si declaratia de accize aferente vânzarilor din luna precedenta, conform prevederilor Codului fiscal.
Art. 4
(1) Comercializarea marfurilor cu amanuntul, in valuta, in regim duty-free este permisa prin magazine care sunt amplasate in aeroporturile internationale, dupa locurile stabilite pentru efectuarea controlului vamal, precum si la bordul aeronavelor care efectueaza curse in trafic extern de pasageri, in exclusivitate pentru persoanele care calatoresc catre o tara nemembra U.E..
(2) Deservirea ambasadelor si a persoanelor fizice cu statut diplomatic in regim duty-free este permisa printr-o singura locatie, amplasata in Bucuresti, agreeata de Ministerul Afacerilor Externe si de autoritatea vamala competenta, unde isi pot desfasura activitatea in regim duty-free mai multi operatori economici.
Art. 5
Vânzarea marfurilor in regim duty-free se efectueaza pe baza urmatoarelor documente:
a) pentru magazinele din aeroporturile internationale si la bordul aeronavelor care efectueaza curse in trafic extern de pasageri, pe baza pasaportului, pe care exista viza politiei de frontiera de iesire din tara si a cartii de imbarcare;
b) pentru magazinele diplomatice, pe baza
de comenzi emise de ambasade, cu respectarea acordurilor internationale,
avizate de Ministerul Afacerilor Externe si autoritatile vamale competente.
Art. 6
(1) In aeroporturile internationale si la bordul aeronavelor care efectueaza curse in trafic extern de pasageri, marfurile sunt comercializate in regim duty-free numai in ambalaje si in cantitati uzuale comertului cu amanuntul, destinate consumului individual sau familial in limitele stabilite prin anexa.
(2) Preturile de vânzare ale marfurilor vor fi exprimate in euro si vor fi afisate la vedere.
(3) Justificarea vânzarilor se face cu bonurile si/ sau facturile fiscale, emise cumparatorilor, dupa caz.
(4) Bonurile fiscale vor contine urmatoarele date: denumirea, adresa/sediul si codul fiscal ale agentului economic emitent; logotipul si seria aparatului; numarul de ordine; data si ora emiterii; denumirea bunurilor livrate; cantitatile; preturile unitare; valoarea totala; numarul si data cartii de imbarcare; destinatia calatorului. Exceptie fac ziarele si revistele, care pot fi comercializate si in lei, in limita a 50 lei. Pentru aceste vânzari nu se vor intocmi bonuri fiscale pentru fiecare vânzare si nu se vor solicita cumparatorilor pasaportul, cartea de imbarcare sau biletul de avion, iar pentru justificarea vânzarilor se va face zilnic un singur bon fiscal.
(5) Facturile vor fi utilizate pentru comercializarea produselor de folosinta indelungata pentru care sunt prevazute obligatii legale in acest sens. Pe lânga informatiile continute in bonurile fiscale, facturile vor evidentia in plus marca, tipul, seriile produselor vândute, precum si alte elemente cerute de reglementarile in vigoare.
Art. 7
Amplasarea magazinelor autorizate sa comercializeze marfuri in regim
duty-free in aeroporturi internationale este permisa in punctele de trecere a
frontierei de stat, numai in baza
avizului comunicat in scris de catre
autoritatea vamala competenta.
Art. 8
(1) Comercializarea marfurilor cu amanuntul, in valuta, in regim duty-free se face numai in baza autorizatiei emise de Ministerul Finantelor Publice.
(2) Termenul de valabilitate al
autorizatiei emise de Ministerul Finantelor Publice este de 5 ani.
Art. 9
(1) Pentru fiecare an de functionare
a magazinelor prin care se comercializeaza marfuri, in valuta, in regim
duty-free se datoreaza o taxa de 10.000
euro. Aceeasi taxa se datoreaza si in cazul comercializarii marfurilor, in valuta, in regim duty-free la
bordul aeronavelor care efectueaza curse in trafic extern de pasageri.
(2) Termenul de plata a taxei
anuale/magazin/autorizatie se stabileste astfel:
a) pentru primul an, inainte de
eliberarea autorizatiei de functionare;
b) pentru urmatorii ani, cu 10 zile calendaristice inainte
de expirarea anului de functionare precedent.
(3) Plata integrala a taxei anuale
se efectueaza in lei de catre persoanele juridice care au fost autorizate sa
comercializeze marfuri cu amanuntul, in valuta, in regim duty-free. Valoarea in
lei a taxei se determina prin transformarea sumei in euro, la cursul de schimb
stabilit si comunicat de Banca Nationala a României in fiecare zi de joi. Acest
curs de schimb se utilizeaza pe toata durata saptamânii urmatoare pentru taxele
platite in cursul acelei saptamâni.
(4) Taxa de autorizare se constituie
venit la bugetul de stat si se plateste in conturile deschise la unitatile trezoreriei statului.
(5) Taxa de autorizare se restituie
total sau partial numai in situatia in care
autorizatiile emise sunt anulate ca urmare a modificarilor legislative
ulterioare.
Art. 10
Lista marfurilor permise la comercializare,
precum si limitele cantitative aferente indiferent de destinatia calatorilor si
de regimul fiscal aplicat sunt prevazute in anexa la prezenta lege.
Art. 11
Este interzisa comercializarea de
produse din tutun, de bauturi distilate,
rachiuri, lichioruri si alte bauturi spirtoase, vinuri, vermuturi si alte
bauturi fermentate si bere,
calatorilor care au vârsta sub 18
ani.
Art. 12
(1)Ministerul Finantelor Publice procedeaza la anularea autorizatiei emise, in urmatoarele cazuri:
a) neplata taxei anuale la termenele stabilite;
b) comercializarea altor marfuri in regim duty-free decât cele din lista anexa la prezenta lege;
c) comercializarea de marfuri in regim duty-free catre persoane care nu indeplinesc conditiile impuse prin prezenta lege;
d) comercializarea de marfuri peste limitele stabilite per calator.
Art.13
Comercializarea de marfuri in regim duty-free fara emitere de bon sau factura fiscala constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 1.000 lei si 10.000 lei si cu anularea autorizatiei emise.
Art. 14
(1) Autorizatiile emise pentru
magazinele duty-free situate in punctele
de control pentru trecerea frontierei de stat terestre si navale si cele
diplomatice isi inceteaza valabilitatea in
termen de cel mult 6 luni de la data publicarii prezentei legi in Monitorul
Oficial al României, Partea I,
indiferent de data emiterii lor.
(2) Magazinele autorizate sa
comercializeze marfuri in regim duty-free pot sa-si desfasoare activitatea in
vederea lichidarii stocurilor existente, dar nu mai mult de 6 luni de la data
publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) Este interzisa orice
aprovizionare a acestor magazine cu noi produse destinate comercializarii in
regim duty-free, in intervalul prevazut la alin.(2).
(4) Marfurile existente in stoc la
data publicarii legii vor fi inventariate. Un exemplar din inventar se va
transmite organului fiscal teritorial in a caror raza de competenta isi desfasoara
activitatea societatea comerciala autorizata.
Art. 15
(1) De la data aderarii
României la Uniunea Europeana,
prin magazinele din aeroporturile internationale, care
functioneaza in prezent in punctele de trecere a frontierei de stat, dupa
locurile stabilite pentru efectuarea controlului vamal, se pot comercializa si
marfuri in regim duty-free, in conditiile obtinerii autorizatiei necesare.
(2) Preturile de vânzare ale marfurilor vor fi exprimate in euro, diferentiat in functie de destinatia calatorilor si vor fi afisate la vedere.
(3) In cazul nedetinerii autorizatiei de comercializare a marfurilor in regim duty-free, activitatea magazinelor care functioneaza in prezent in aeroporturile internationale continua in conditiile platii obligatiilor fiscale prevazute de lege.
Art.16
(1) Comercializarea altor marfuri decât cele prevazute in anexa, prin magazinele existente in aeroporturile internationale, precum si neemiterea bonurilor fiscale sau a facturilor pentru marfurile comercializate in conditiile platii tuturor obligatiilor fiscale, constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 1.000 lei si 10.000 lei.
(2) In cazul in care contravenientul repeta fapta prevazuta la alin. (1), pe lânga amenda se aplica si sanctiunea complementara a incetarii activitatii desfasurate de agentul economic in astfel de magazine.
Art. 17
(1) Controlul activitatii de comercializare a marfurilor, constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de catre organele de specialitate din cadrul Ministerului Finantelor Publice.
(2) Prevederile prezentei legi se completeaza cu dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu completarile ulterioare.
Art. 18
(1) Pentru autorizatiile emise inainte de intrarea in vigoare a prezentei legi, pentru desfasurarea activitatilor de comercializare a marfurilor in regim duty-free, in magazinele amplasate pe partea dreapta a sensului de iesire din tara, in punctele de trecere a frontierei de stat terestre si navale, dupa locurile stabilite pentru efectuarea controlului vamal si pentru cele diplomatice, care isi inceteaza activitatea in baza prevederilor legale, se va proceda la restituirea proportionala a taxei de autorizare aferenta perioadei de nefunctionare sau la compensare cu obligatii fiscale la bugetul de stat.
(2) Perioada de nefunctionare, exprimata in zile calendaristice in sensul prezentei legi, reprezinta pentru magazinele duty-free din punctele de trecere a frontierei de stat terestre si navale, si pentru cele diplomatice, perioada de la data incetarii activitatii pâna la data expirarii anului de functionare pentru care s-a facut plata taxei de autorizare anuala.
(3)
Restituirea diferentelor de taxa de autorizare se va face de catre unitatile
trezoreriei statului in lei. Valoarea in lei se determina prin transformarea
sumei in euro la cursul de schimb stabilit si comunicat de Banca Nationala a
României in fiecare zi de joi. Acest curs se utilizeaza pe toata durata
saptamânii urmatoare pentru sumele de restituit in cursul acelei saptamâni.
(4) Procedura de restituire se va
stabili prin ordin al ministrului finantelor publice.
Art.19
De la data publicarii legii in
Monitorul Oficial al României, Partea I, pâna la data aderarii României la
Uniunea Europeana, nu se vor emite autorizatii de comercializare a marfurilor in
regim duty-free.
Art. 20
In termen de 30 de zile de la data
publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al României, Partea I, se vor emite norme aprobate prin ordin al
ministrului finantelor publice, in aplicarea legii.
Art. 21
Prezenta lege intra in vigoare de la
data aderarii României la UE cu exceptia prevederilor de la art.14, si 18 - 20
care intra in vigoare in trei zile de la data publicarii in Monitorul Oficial
al României, Partea I.
Art. 22
La data intrarii in vigoare a
prezentei legi se abroga:
a) Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 104/2002 privind regimul vamal al marfurilor comercializate in regim
duty-free, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 11
septembrie 2002, aprobata si modificata prin Legea nr. 132/2003;
b) Capitolul I, Sectiunea 1 din Ordonanta Guvernului nr. 86/2003 privind reglementarea unor masuri in
materie financiar-fiscala, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 624 din 31 august 2003, aprobata cu modificari prin Legea nr.609/2003;
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia României, republicata.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR,
Adrian Nastase
PRESEDINTELE SENATULUI,
Nicolae Vacaroiu
anexa
LISTA
marfurilor care pot fi comercializate in aeroporturi internationale
dupa locurile stabilite pentru
efectuarea controlului vamal,
la bordul aeronavelor care efectueaza curse in trafic
extern de
pasageri si prin magazine diplomatice
precum si cantitatile aferente
1. Produse preparate de parfumerie
sau de toaleta si preparate cosmetice;
2. Sapunuri;
3. Ceasuri, bratari de ceasuri,
brichete;
4. Accesorii pentru birou;
5. Jucarii;
6. Bauturi racoritoare;
7. Apa minerala;
8. Casete video si audio, baterii,
compact-discuri, DVD-uri;
9. Articole optice;
10. Articole din piele naturala;
11. Articole din blana naturala;
12. Articole si accesorii de imbracaminte
si incaltaminte;
13. Bijuterii;
14. Articole din sticla, cristal,
portelan, lemn, metal (exclusiv mobila);
15. Tablouri, picturi, desene,
gravuri, stampe si litografii;
16. Aparatura de calcul de mici
dimensiuni;
17. Carti, reviste, ziare;
18. Artizanat;
19. Produse alimentare;
20. Produse electrocasnice,
electronice, digitale, precum si suporturile
acestora;
21. Cartele telefonice;
22. Articole de voiaj;
23. Articole de sport;
24. Instrumente muzicale;
25. Aparate fotografice, filme foto,
albume foto, rame foto;
26. Bauturi distilate, rachiuri,
lichioruri si alte bauturi spirtoase: 2 litri/persoana peste 18 ani;
27. Vinuri, vermuturi si alte
bauturi fermentate: 2 litri/persoana
peste 18 ani;
28. Bere: 3 litri/persoana peste 18 ani;
29. Produse din tutun: 200 de
tigarete sau 100 de tigari de foi sau
250 gr. tutun pentru fumat ori
o combinatie proportionala a acestor produse / persoana
peste 18 ani.
EXPUNERE DE
MOTIVE
Prin prezentul proiect de lege, se
propune reglementarea sistemului de
vânzari in aeroporturi internationale
dupa locurile stabilite pentru efectuarea controlului vamal, la bordul
aeronavelor care efectueaza curse in
trafic extern de pasageri si prin magazine diplomatice respectiv alinierea la
practica existenta in statele membre ale UE.
Incepand cu anul 1979, Comisia Europeana si-a exprimat
opozitia fata de existenta magazinelor cu vânzare in regim duty-free pe
urmatoarele considerente:
- vânzarile in regim duty-free nu
reprezinta o normalitate in contextul Pietei Unice, neavând nici o justificare in interiorul unei piete in care nu exista puncte de
control vamal sau bariere in calea comertului;
- existenta acestui regim reprezinta
o modalitate de reducere a taxelor pentru produsele cumparate cu ocazia
calatoriilor navale si aeriene, pe cheltuiala contribuabililor si a celor care
calatoresc mai putin;
- vânzarile supuse acestui regim
distorsioneaza competitia si incurajeaza consumul unor produse care contravin politicilor din domeniul
sanatatii atât la nivel comunitar cât si la nivelul fiecarui stat membru.
Cu toate acestea Comisia
Europeana a decis ca interzicerea
imediata a acestui gen de activitate va avea un impact negativ asupra celor
care lucreaza in industrie si ca urmare s-a acceptat prelungirea
regimului de vânzari in regim
duty-free pâna la 30 iunie 1999.
Precizam ca, incepând cu data de 30
iunie 1999, vânzarile in regim duty-free pentru calatoriile intracomunitare au
fost abolite. Prin calatorie intracomunitara se intelege o calatorie care incepe
intr-un stat membru al UE si se incheie in
alt stat membru al UE. Ca urmare, persoanele care calatoresc in interiorul CE
nu mai pot achizitiona bunuri fara a
plati taxe vamale, taxa pe valoarea adugata si accize pentru acestea, cu
exceptia produselor alimentare si a bauturilor
destinate consumului pasagerilor aflati la bordul navelor sau
aeronavelor. Vânzarile in regim duty-free sunt in continuare permise in cazul
pasagerilor calatorind catre destinatii din afara UE.
Vânzarile prin magazinele amplasate in
aeroporturi având curse atât intracomunitare cât si extracomunitare, se efectueaza atât pentru pasagerii care
calatoresc catre alte destinatii in afara UE (duty-free) cât si pentru cei care
calatoresc catre alt stat membru (regim normal). Determinarea tipului de
calatorie se face la momentul platii, pe baza biletului de calatorie al
pasagerului, cartii de imbarcare si a pasaportului sau a cartii de identitate,
dupa caz.
Potrivit legislatiei actuale din UE,
sunt considerate calatorii intracomunitare calatoriile dintr-un stat membru al
UE in altul, chiar daca nava sau aeronava traverseaza apele sau spatiul aerian
international.
In prezent, in România sistemul de vanzari in regim
duty-free este reglementat prin OUG
nr.104/2002, aprobata prin Legea nr.132/2003, potrivit careia vânzarile in
regim duty-free sunt permise prin magazinele amplasate in punctele de control
pentru trecerea frontierei de stat terestre si navale, precum si la bordul
aeronavelor care efectueaza curse in trafic extern de pasageri.
De mentionat ca de acest regim duty-free beneficiaza numai persoanele
care calatoresc având o destinatie internationala. Regimul duty-free este
aplicat si in magazinele destinate exclusiv uzului ambasadelor si personalului
acestora cu statut diplomatic.
Legislatia nationala care
reglementeaza comercializarea marfurilor in regim duty-free a fost in
atentia expertilor UE inca din anul 2004, atât la Subcomitetul
nr.8 de aderare România-Uniunea Europeana “Vama, Impozitare, Droguri si
Spalarea banilor” cât si ulterior la
Comitetul de Aderare Uniunea Europeana - România, unde tara noastra s-a angajat sa reanalizeze
reglementarile existente si sa preia practica Uniunii Europene in domeniu din
momentul aderarii.
Mentionam ca, potrivit Recomandarii din 16 iunie 1960 a
Consiliului de Cooperare Vamala, comercializarea marfurilor in regim duty-free
poate fi permisa numai prin magazine care functioneaza in aeroporturi
internationale, porturi maritime si la bordul aeronavelor care efectueaza curse
in trafic international.
Prin acest proiect se reglementeaza si
statutul magazinelor ce functioneaza in prezent in aeroporturile internationale
din România, in baza prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 86/2003, aprobata
cu modificari prin Legea nr. 609/2003.
Propunem aprobarea proiectului de act normativ
alaturat, prin care comercializarea marfurilor in regim duty-free se va face prin magazine
autorizate care sunt amplasate in aeroporturi internationale, la bordul
aeronavelor care efectueaza curse in
trafic extern de pasageri, in exclusivitate pentru persoanele care calatoresc
direct catre o destinatie din afara
U.E., precum si pentru deservirea ambasadelor si a persoanelor fizice cu statut
diplomatic, printr-o singura locatie, amplasata in Bucuresti,
agreeata de Ministerul Afacerilor Externe si de autoritatea vamala competenta,
unde isi pot desfasura activitatea in regim duty-free mai multi operatori
economici.
Propunerea de intrare in vigoare a
proiectului de lege este data aderarii României la Uniunea Europeana, intrucât
o serie de reglementari europene sunt
transpuse sau sunt in curs de
transpunere in legislatia nationala, in principal cele ce privesc
Codul vamal comunitar, legislatia armonizata privind TVA si accize, cu exceptia
magazinelor duty-free situate in
punctele de control pentru trecerea frontierei de stat terestre si
navale si cele diplomatice care isi inceteaza activitatea in termen de maxim 6
luni de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al României,
Partea I.
MINISTRUL FINANTELOR PUBLICE
Sebastian Teodor Gheorghe Vladescu
AVIZAT
MINISTRU DE STAT MINISTRU
DE STAT
PENTRU COORDONAREA PENTRU COORDONAREA
ACTIVITATILOR DIN ACTIVITATILOR DIN
DOMENIUL ECONOMIC DOMENIUL CULTURII SI
INTEGRARII EUROPENE
Gheorghe Pogea Bella Marko
MINISTRUL INTEGRARII MINSTRUL JUSTITIEI,
EUROPENE,
Anca Daniela Boagiu Monica Luisa Macovei
PRESEDINTELE CONSILIULUI
CONCURENTEI
Mihai Berinde