Asset Publisher

null Carmen Moraru, Secretar de stat în Ministerul Finanțelor a condus delegația română la Ecofinul Informal din Spania

La reuniunea informală a Consiliului ECOFIN, care a avut loc în 15 și 16 septembrie 2023 la Santiago de Compostela, s-a discutat, printre altele, Strategia de securitate economică a UE, una dintre prioritățile Președinției spaniole a Consiliului. Dezbaterile din cadrul reuniunii s-au axat pe interacțiunea dintre integrarea financiară la nivel european, politica fiscală, bunurile publice ale UE și abordarea strategică a relațiilor comerciale ale UE. Procesul de evaluare a riscurilor la adresa securității economice a UE va fi unul dinamic, fiind propusă evaluarea progresului la fiecare 6 luni de către Consiliul UE, pe baza contribuțiilor Comisiei Europene și a Înaltului Reprezentant.

Dezbaterile pe marginea pachetului de guvernanță economică au avut în prim-plan elementele cheie ale propunerilor legislative. În primul rând, baza pentru supravegherea fiscală o reprezintă planurile structural-fiscale pregătite de statele membre pentru o perioadă de 4 ani, pornind de la un singur indicator operațional – evoluția cheltuielilor nete, care trebuie să aibă o traiectorie descendentă, iar deficitul bugetar trebuie să rămână sub 3% din PIB la sfârșitul planului. Valorile de referință de 3% și 60% din PIB pentru deficit și datorie rămân neschimbate.

Miniștrii de Finanțe din UE au dezbătut și reformarea mecanismelor financiare la nivel global. Într-un climat geopolitic tot mai tensionat și în condițiile unor noi realități economice, a ratelor crescute a dobânzilor, a insecurității alimentare și energetice, este necesară o plasă de siguranță financiară globală puternică, modernă și eficientă. În acest context, au fost analizate mai multe opțiuni în pregătirea reuniunilor anuale ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și Băncii Mondiale din octombrie, de la Marrakech.

Pe agenda reuniunii informale a Consiliului Ecofin s-a aflat și parteneriatul strategic dintre UE și Comunitatea statelor din America Latină și Caraibe (CELAC). În iulie 2023, liderii țărilor UE și CELAC au convenit asupra unei agende istorice de investiții pentru a mobiliza atât capitalul privat, cât și finanțarea publică, care vor accelera tranziția verde și digitală și dezvoltarea umană în țările din regiune.